Triptic

I
Ochi trişti mǎ privesc,
De pe toţi cei cinci pereţi
Ai bisericii.
Simt cǎ mǎ acuzǎ de ceva.
Ignorant. Doamne-fereşte!
“-Vǎ implor ajutaţi-ne!
Nu vǎ vom pǎrǎsi niciodatǎ.
Niciodatǎ.”

II
Lacrima nu va exprima
Îndeajuns tristeţea.
Nici mǎcar cenuşa,
Nu mai simbolizeazǎ
Mai nimic.
Poate doar copilul ǎsta,
Cu ochi mari şi verzi,
Ucis în zona nimǎnui.
Copilul nimǎnui.
Trǎgǎtor de elitǎ
Iarba contorsionatǎ,
Sub miile de bocanci,
Îşi sudeşte sǎmânţa.
Oameni şi arbori.
Dezrǎdǎcinaţi. Secţionaţi.
Blestemaţi.

III
Lacrima stiloului s-a uscat.
Cortina grea şi verde,
A mai înabuşit o datǎ lumina ceţoasǎ,
A scenei tǎcute.
Departe de vis, stǎ încremenit,
Între adevǎr şi luminǎ,
Un sfânt alb.
Sǎ ne rugǎm.