I. C. Arbore

Faux

2011-03-08T19:35:00.001+02:00

s2e6i1g3
w1e6l5g4
h7h6a8k3
t7e3c4u8

f6q6m8z5
s8d3d5h1
p7o8u9v4
r1a5s6t7

h9e8e4r6
v5x6n1z1
u4x7c6v5
s5d4l3g3

k4l1m7w3
h8c4z1l7
a5h6g3f6
f4d5d8o7

Biela Viezha

2011-02-05T16:32:00.000+02:00

Stau sub copacul Bo, eu Arbore
Dormind întalnesc un strain
Ce caută apă cu nuiaua de alun
Moise şi-a acoperit faţa când l-a văzut
Nec tamen consumabatur

Merg la Biela Viezha
La Sarkel, unde mi-am scos ochiul minţii
La fiecare munte mor pe rând, eu cu mine
Joc, nu pierd - merg, nu ajung
Şi a văzut Dumnezeu că este bine

Visele se pierd in mintea mea
Inainte de a mă trezi în dimineaţa lunii albe
Inainte de a realiza, vise se pierd în capul meu
Aştept trezit, mă ridic în capul oaselor
Şi visele se pierd în părul meu

Alerg prin pieţele mari şi albe, cânt imnuri
“Zekala zekala, ndug veris
Ndug gherekoris, ahbeg zypeth
Ahbeg xesteh, gvuled sertyz
Ghest lon gaziz”

Ajuns, întreb ce legatură să fie
Între cuvintele astea care spun altceva
Decât ce pare a fi de la sine înţeles
Nicicând nu am văzut ceva mai frumos
Decât un copac

The Thing – Jazz de Crăciun?

2010-12-28T21:08:00.009+02:00

A trecut ceva vreme de la concertul The Thing, organizat sub umbrela evenimentului consacrat “Jazz de Crăciun”, scriu câteva impresii.

Ştiu că v-am dat emoţii cu semnul de întrebare din titlu, aşa că nu vă mai fierb: am optat pentru această punctuaţie pentru simplul fapt că anul acesta cei mai puţin curioşi sau neinformaţi au avut o surpriză. Au fost persoane în sală care au aşteptat un alt fel de spectacol, am auzit bombăneli şi am vazut zâmbete ironice la ieşire. Trecem peste amănunte…

Deschiderea serii a fost făcută de “Three’s a crowd”, un proiect Sorin Romanescu – chitări şi Mihai Iordache – saxofoane, o repriză corectă din punct de vedere muzical, potrivită din punct de vedere al arhitecturii concertului, cu improvizaţii şi mici provocări; Iordache rămane un muzician pur sânge, indiferent de forma de exprimare pe care o alege. Aici ar mai fi de adăugat doar că puteţi să sprijiniţi concret muzica de calitate, contribuind la lansarea următorului său disc. Click aici.

După pauză, Paal Nilssen-Love la tobe, saxofonistul Mats Gustafsson şi Ingebrigt Haker Flaten la contrabas şi-au ocupat locurile pe scenă, audienţa vibra în aşteptare. Amplificarea minimală a ridicat câteva sprâncene – acustica sălii a fost la înalţime!

De la primul sunet emis pâna la stingerea ultimei note, The Thing nu au fost nici măcar un semiton în cautare de noi forme de exprimare a idealurilor lor artistice. Piesele au fost caracterizate de ritmuri şi sunete dure – s-a folosit rar instrumentarul fin. Conceptul abstract, pur dar şi energia m-au dus cu gândul la ritmurile lui Jackson Pollock sau la pânzele “mâzgălite” de Cy Twombly.

Formele muzicale convenţionale sunt apasatoare şi restrictive, cei trei luptă şi se eliberează de formalisme. Viziunea primitivă pe care o promovează, caracterizată prin instinct, nebunie şi pasiune a fost definită de artişti prin conceptul de “misunderstanding". Performance-ul subversiv fabricat de The Thing a adus în Oradea noastră, în avanpremieră cu două-trei decenii, o formă de rezistenţa la traumele provocate de consumul fără discernământ al generaţiei MTV.

Concluziile au fost trase la fel de brutal pe cât de brutale au fost premisele: publicul a aplaudat la sfârşit chiar dacă o parte din cei din sală au plecat acasă cu dureri de cap (provocate desigur de problematizare intelectuală a celor auzite şi de conştientizarea profunzimii unui simplu concert de jazz de Crăciun)
Muzicadevest.ro merită aprecieri pentru idée şi organizare.

Spam’s life span (laudatio spamum)

2010-12-16T22:54:00.002+02:00

Găsesc taraba chestiile astea mult dintr-un spam bun catalog inventar orb în învăţăturile lui Confucius

Hi!!
archive with your naked pix is broken((
I've attached this file - please check it - what's wrong?!
love you!

Învaţ Pompei iulie marea spam bun şi noi nu mai mergem CA-56489 decât din prezicerile lui Nostradamus

Friday price cut
Copyright (c) 2010 looks ebay.com
All Fights cold Reserved.
We Haitian are Explore committed authorities to protecting Damon your Senate privacy, so your email Markets address will birthday NEVER be sold, Help rented, or port exchanged.
Positano This Deputy message was sent knocking to icarbore@yahoo.com
Go Visit truck your subscription management page to modify Catherine
To stop ALL Chief email injuries from us, click here (or reply also via email How with "remove" set in the subject Detox line).

Mimez realitatea vibrează fericire un spam bun decat nişte dulapioare mici şi legile lui Murphy

road If pulled you light have stands difficulty caused viewing hunt this newsletter days, Women click hit here
Britney Spears home video
E-mail Newsletter Services
To unsubscribe, visit the babies Newsletter diet
Unsubscribe Wake page (do shattering not reply to Jordan this e-mail triple)
ban * athlete For Secrets questions and descent comments: Feedback CNN
Hi! * menopause For In advertising information
Newfoundland: Advertising Mon Sales bugs
Living User passenger Agreement

And did you already do happy the gerlfriend?
All Rights without Reserved.
To stop ALL Ex-JetBlue email from us, click here (or reply mom via email with "remove" Anderson in the subject Consequences line).
CNNs Visit straight your subscription management page to modify updated your email dies communication cited preferences or update your personal profile

Înţeleg şi doresc să merg mai departe

2010-12-11T19:52:00.002+02:00

Kyrie, eleison - Christe, eleison
Christe, audi nos - Christe, exaudi nos

usirde caacaciunba gijjkcbek
eg qimpzel serfured ligde hijskij
vestigren sahkilmor odgek
regynpeteesa lesot ingij

kipotegamndl jdeg vidfkideg
sothewoorg uhi jerthuy
hyarop bhermlquot fegw bindeg
gefsred ndg oktyur herthuy

hytwsaol peswq bedropl ghartes
girgung kwestnm ligdis iptciz
ndig musocx ved odgek nex ppishkes
ghest lon perum cadek gaziz

“România made in China” la Galeria Konstant - germeni de artă contemporană la Oradea

2010-11-06T16:02:00.004+02:00

“România made in China” colectează în sălile Galeriei Konstant lucrări aparţinând unui grup eterogen de cinci artişti orădeni: Teodora Bicescu, Constantin Costea, Remus Ilisie Florian, Zoltán Jedlicska, Sara Kapas. Deşi probabil apropiaţi ca vârstă şi formaţie, viziunile lor asupra temei expoziţiei sunt extrem de diferite, de aici o atmosferă entuziast-fusion, proaspătă, inocentă pe alocuri.

Trebuie să-i felicităm de la bun început pe cei de la gK pentru faptul că sunt un nucleu activ de promovare al artei contemporane la şi din Oradea. E simplu să porneşti pe acest drum dar e greu să susţii efortul pe termen lung. Ori, cei de la gK, demonstrează şi prin evenimentul curent că sunt determinaţi să “lase urme”… Atrăgându-l pe Cosmin Năsui (părintele modernism.ro) în rolul de curator, gK şi-a asigurat o primă porţie consistentă de vizibilitate naţională.

Filozofia manufacturării prezentului în China e o temă interesantă, bine găsită. Lucrările/instalaţiile sunt rezultatul unui act artistic pur, încă neinfestat de presiuni comerciale. Fără excepţie, lucrările au miez şi germeni de strălucire. Dacă e bine sau nu că sunt totuşi spongioase şi permeabile, e greu de spus. E doar o fază într-un lung proces de acumulari, greutatea specifică conceptuală pe metrul pătrat e promiţătoare. Îmi permit o observaţie: fără să neg că, în unele cazuri e posibil să fie interesantă ca achiziţie/investiţie, personal găsesc mai degrabă plictisitoare şi lipsită de actualitate prezenţa ceauşescului în artă (contemporană); dar să nu mă grăbesc să-l condamn pe autor – înca mai descoperim accente de acest fel, care se doresc a fi dramatice sau poate ironice (?), şi la case mai mari.

Expoziţia este la dispoziţia celor interesaţi de arta contemporană până în data de 26 Noiembrie 2010. Pentru a o vizita în condiţii optime e bine să vă faceţi programare, datele de contact le aveţi aici.

Lucrările le găsiţi on-line aici şi aici.

plouă în Nambur

2010-10-22T19:39:00.001+03:00

mă învart, mă învart în Nambur
fredonez melodia infinit de tristă
plouă cerul din sfere mici şi albe
şi îmi spun noapte, îmi spun noapte

plâng încet timpanul lovit de rotula osului
intervalele sunt tot mai scurte şi reci
casa mea, bisericile peşterilor Capadociei
aici nimeni n-a auzit Sonata lunii

mă prabuşesc, mă prabuşesc în Nambur
piatra grea de derviş îmi zdobeşte glezna
mă-ncurc în părul lung şi alb pâna la brâu
părul capului batrânului din vechiul Nambur

Amnezia îngerilor (alchimia insomniei)

2010-10-02T15:33:00.003+03:00

Interpretarea logică a viselor duce invariabil
La concluzii non-zzzzzz şi non-ssssss,
Citiţi anti-prezentul, anti-trecutul şi anti-viitorul
Cu capul în jos, spânzuraţi de picioare.

14-358-27, maştile sus - începe!
Răstorn cu aripa solniţa sării îngerilor
Arunc umărul stâng stând drept
Stâng! Drept! Stâng! Drept! Stâng! Drept!
Strănut un absurd Der Blaue Reiter
Freud în rolul calareţului (alb astru)
Este posibilă o altă lume?
La masa vecină Sigalu Aron (alb înger)
ma ba tepes pate cai-amar un cat
sare@inoc.hi !losan - citiţi invers!
Fâl/fâl - îngerii ne eliberează
De nevoia repetării a ceea ce e evident
“Je est un autre” - regret maestre mai ales
Că n-ai înţeles pişoarul mult lăudat
Ai pus hermeneutica în coşul cu rufe murdare
Vezi ce scump s-a vândut rechinul în formol?
După un timp a trebuit să-l schimbe
Eu aş vrea să pipăi cartilajele celui vechi!
101100 010011 101101 000101 000010 101110
Îngerii lichizi uită cuvintele cărţii sărate
Sensurile mistice se sting unul cate unul
q.e.d.

Acele ceasornicului scârţie în sens invers
Acelor de ceasornic, ne trezim indispuşi
De referinţe circulare şi nu avem o inimă,
Un vis în vis sau măcar un Galileo Galilei.

Profetul

2010-08-20T18:35:00.007+03:00

Am terminat ce am început cu mine
Poezia chivernisită e depaşită, obosită
Nici proza nu mai e mare lucru
Dar poezia e mult mai de porc
Doar muzica, mai ales de film, e de bază
Filmul e de bază, omul de vază - Wazaaa!!!
Daca poţi, scrie totuşi în engleză
Scrie fără tarkovskisme dacă poţi
Scrie fără inimă şi fără vis
It does look great, man! Looks great!

Dezbracată în poiată, poezia contemporană
Zice că-i face plăcere să facă ce i se cere
Nu discerne, publicul cere o veste - ea are mere
Nu are vestă, nici răbdare, ci pere şi mere
Cerne şi alergă, aleargă, aleargă
Beware! - vibraţia se subînţelege -
Eu nu am decât tăcerea de pe fundul oceanului
De pe fundul paharului, atât de mare tăcerea
Curcubeului lentilei ocheanului publicului
Prismatic leneş rătăcit, suficient şi hilar

Tac cu glasurile surorilor sutelor de personaje
Trilogia sofocliană albastră, antitrinitariană
Trebuie citită neaparat cu accent englezesc, nu rusesc
Zic adio lui Derek Riggs, nu ştiţi despre cine vorbesc
Pe strada mea nu mai sunt supermarketuri
Poeţii trebuie să apară şi să pară ce nu sunt
Coaste sofisticate ... scrie şi tu în engleză
Ce te costă? Arta pentru artă te face poet
Şi tu ştii ce e poezia, ai publicat
Un volum cu foi albe sau aşa mi s-a părut

Marc Kopil – Who’s afraid of angels?

2010-08-14T19:33:00.009+03:00

Despre lucrările lui Marc Kopil e greu să vorbeşti. Ele îţi taie răsuflarea şi nu poţi să stai în contemplaţie pentru că ameţeşti. Privite de aproape ele provoacă un sentiment similar cu acela pe care unii dintre noi îl simţim pe acoperişul clădirilor înalte. Lucrările lui Marc Kopil îţi dau perspective dar provoacă durere prin trezire la realitate.

Sub pretextul întrebării “Cui îi e frică de îngeri?” artistul reuneşte la Posticum, în Oradea, lucrări din colecţia personală sau din colecţii private, create în ultimii 5 ani. Am putea spune că avem de-a face cu un fel de retrospectivă, lucrările având în comun atingerea îngerească, energetic pozitivă.

Marc Kopil nu ezită. El e de partea luminii, a binelui şi ne provoacă să alegem o tabără. Vede prea bine, ca noi toţi, lumea în care trăim, dominată de rău şi de răi. Prabuşirea contemporaneităţii e dramatică şi maleficul rânjeşte triumfător. Nu mai zace bâjbâind în întuneric ci se expune cinic, agresiv, molipsitor. Acum e mai cool ca niciodată să fii rău. Marc Kopil nu e cool (nici nu a fost vreodată), el consideră că reprezentarea răului a devenit inutilă.

De ce o revoluţie a luminii? Pentru că am ajuns să avem nevoie de deconspirarea adevărului şi cuminţeniei. Umanitatea aflată în umbra capitalismului occidental, stagnează moral în putrefacţia consumerismului dulceag – din păcate un clişeu bun de folosit in contextul ăsta... provocările sunt puţine şi răzbat din ce în ce mai slab de sub maldărele de gunoi mediatic, depozitat în vederea reciclării şi reutilizării perpetue. Suntem conştienţi că trăim aliniaţi în şiruri infinite aşteptând să ne fie servite modele de fericire, în timp ce sorbim lichidul brun acidulat din pahare de plastic închise cu capac etanş. Dar nu facem nimic să schimbăm asta. Şocul pe care lucrările lui Marc Kopil îl transmite devine astfel social-subversiv, neliniştitor şi incomod. El mişcă percepţiile spre alte orizonturi, un micron sau ani lumină, nu ştim cât.

Iată motive să mergeţi la Posticum. Veţi merge cu pieptul gol şi braţul slab al bunului simţ şi al întoarcerii necondiţionate a celuilalt obraz, dar veţi pleca întăriţi cu zale grele ale conştiinţei trezite.

Mircea Teorean – Dincolo de copilărie

2010-08-14T13:59:00.002+03:00

Nu mi-am propus să devin critic literar. Nu am aptitudinile necesare, nu cred că am citit destul, cantitativ şi nici calitativ. Simt totuşi nevoia să scriu despre această lectură-experienţă, pentru că a fost una specială. Printre cărtile “serioase” parcurse în ultimul timp, scoase la mari edituri, periate si marketizate, cartea asta iese în evidenţă. Cartea asta curată, crescută cu bun simţ, mi-a plăcut în alt fel.

Scriitorul Mircea Teorean este liber. Editura nu i-a temperat strigătele, nu i-a pastelat cromatica şi nu a trebuit să intervină pe firul narativ, leneş cateodată sau dimpotrivă prea năvalnic alteori. Asta a dat valenţă de unicitate lecturii, unicitatea manuscriselor sau a vinului bun, de ţară, fără conservant industrial şi eticheta cu cod de bare. Dar asta ar fi fost prea puţin. Ar fi putut fi un text banal, tipărit de dragul unui orgoliu de talent nedescoperit. Nu e cazul. Când te loveşti de câte un pasaj poate neşlefuit îndeajuns sau de câte o eroare tehnică minoră, ai impresia ca ai călcat cu talpa goală pe o scoică ascunsă sub nisip, acest fapt nu răpeşte plăcerea ci doar aduce aminte că experimentezi, că descoperi.

Marele atu al romanului e autenticitatea. Sinceritatea creatoare devastatoare a autorului în evocarea epică (autobiografică?) dă naştere unei serii de episoade dramatice, cinematografice, deopotrivă rurale şi urbane din România anilor ’70. Îngerul lui Dumnezeu, câinele negru, dă romanului dimensiunea fantastică. Cititorul se va regasi în unul sau mai multe momente, îşi va aminti de “Poţoc”-ul său, ochii i se vor umezi amintindu-şi de copilărie, de cuminţenie şi de paşii tăcuţi şi grăbiţi din adolescenţă în maturitate. Evocarea icoanei bunicilor e puternică, ei sunt şi acum personajele imense, definitorii ale romanului, aşa cum au fost şi în viaţa lui Thomas.

Romanul nu a fost publicat înca în România, dar se poate procura prin intermediul blogului autorului. Citiţi-l!

Citiţi!

p.s. pentru a răsfoi cartea, clic aici

fără titlu

2010-07-31T15:00:00.000+03:00

întrebările fără răspuns ale stelelor
cad precum stropii de ploaie, vara
prelungite gene a ceasurilor nocturne

Drama poetului

2010-07-31T14:43:00.004+03:00

Cioplind în lemn de rezonanţă,
Lutierul e poet.
Şi tot aşa, cel care-şi sapă groapa,
Gândindu-se la cer, e un alt poet.
Poet e şi-un slujbaş mărunt,
Preocupat de-al său liniar destin,
Cum un poet e şi gardianul,
Ori poate măcelarul sau pescarul.
Hingherii sunt poeţi şi mateloţii,
Gândindu-ne, poeţi sunt hoţii.
Laşi sunt poeţii, eu cred că ei ştiu,
Avari, neghiobi, genii şi sfinţi,
Sunt toţi poeţi.
Volumele de poezii sunt scrise
De poeţi, binenţeles,
Şi mersul trenurilor şi cotele apelor,
Şi un banal anunţ de ziar,
Precum şi soft-ul de reţea,
Sunt toate opera unui poet sadea.
Einstein a fost poet... şi Proust,
Romain Rolland şi Sherlock Holmes,
Llosa şi Mozart, Sartre şi Schiele,
Albert Camus şi Freud şi Clarke,
Cioran, Bacovia şi Ţuţea,
Ştefan şi Ţepeş, Attila hunul,
Prinţesa Fatme şi Van Gogh nebunul.
Cu toţi au fost, ca voi de altfel,
Mari poeţi .
Şi peste toţi, sclipind ca Soare,
E-un alt imens poet: e Dumnezeu.

Şi eu? Ce-s eu?
Eu nu-s poet.
Nimic de înţeles nu vreau să las
Neînţeles în urma mea,
Deşi iubesc şi flori şi ochi
Şi buze şi morminte.

Bauhaus la Oradea

2010-07-24T16:22:00.005+03:00

La Palatul Baroc din Oradea se poate vizita expoziţia “Hommage Bauhaus 90”, dedicată unui grup de artişti constructivişti maghiari. Expoziţia organizată de Muzeul Ţării Crişurilor în colaborare cu Galeria A 22 din Budapesta, este din punctul nostru de vedere, unul dintre evenimentele culturale locale ce nu trebuie ratate.

Mai multe despre Bauhaus, aici

Imagini de la expoziţie:

Vorbele, pietrele

2010-07-24T14:59:00.002+03:00

Vorbele şi-au găsit adăpost
În arborii verzi şi galbeni,
Locuinţe proaspăt vacante
După plecarea migratoarelor.

Pietrele şi-au aflat linişte
Pe fundul văii adânci şi netede,
Nouă secătură aridă
Părăsită de apele trecătoare.

Norii şi-au găsit refugiu
În asfinţitul gândului meu,
Moment de reflexie
Uitat de tăcerea dureroasă.

Sfârşit de clovn şi câini

2010-07-24T14:49:00.003+03:00

Episodul de azi s-a terminat nefericit,
Un clovn a fost devorat de proprii câini
Pe care i-a crescut de mici,
Zic unii că înnebuniseră.

L-au înmormântat fără fast,
În cimitirul de la marginea oraşului
Împreună cu câinii săi
Pe care i-a iubit atât de mult.

Sandu

2010-07-24T14:09:00.000+03:00

Simplul fapt cǎ port în mine cercuri şi cifre,
Nu mǎ transformǎ automat într-o ţintǎ,
Chiar dacǎ am purtat haina neagrǎ
A condamnaţilor la moarte spiritualǎ.
Izvorul de durere pe care-l simţiţi de vǎ privesc
În vreun fel, e vina mea,
Caci uitând sǎ vǎ avertizez,
Aţi fost cu toţii expuşi devastatoarei tristeţi.

Tara (von Neudorf) – e ceva de înţeles?

2010-06-18T22:08:00.005+03:00

Mai mult decât colegii săi de generaţie, graficianul Tara se vrea “greu”.
Preocupările lui excesiv combatante, cu sau fără cauză, obosesc privitorul. Elementul şocant, forţarea barierelor plăsmuite în beciurile psihicului moale şi încercările de realizare a ceva nou devin scopul micilor lucrări. Timpul pierdut în procurarea hărţilor şi planşelor şcolare şi scormonirea “ironiilor” religioase sau social-politice, era economisit dacă Tara şi-ar fi creat universul bazându-se pe întunericul (A History in the Dark) unei culturi solide sau măcar pe dorinţa de autoinstruire.
Efortul său bont te sufocă de la primele priviri. Inchipuitul “satanist rafinat” Tara, pare mai degrabă împins de la spate să producă un anumit număr de articole/piese pentru înjghebarea unei expoziţii tematice. E Tara mulţumit de munca sa? Sau sunt suficiente linguşelile apropiaţilor însetaţi să profite de efemera notorietate a contemporanului nostru?
Convins că nu poate fi inţeles de către publicul român, Tara se calibrează creativ pe sensibilitatea artistică şi deschiderea către arta protestatară (…hohote de râs în culise) a cetaţenilor străini “cam şaptezeci la sută” – totuşi, neinspirat, nu evită să menţioneze că o lucrare a ajuns la… Becali, iar alta la un cioban din Sibiu (well done, frumoasă construcţia drăcuşorului arogant!)
Tara nu a înţeles că bunul simţ nu e în congruenţă cu ignoranţa şi nici că “a fi” nu înseamnă “a părea”.
Mai mult decât colegii săi de generaţie, graficianul Tara se vrea “greu”.

http://www.modernism.ro/2010/04/06/anaid-art-gallery-prezinta-a-history-in-the-dark-semnata-tara-von-neudorf/
http://gingergroup.ro/arte/tara-von-neudorf-anti-politic/
http://artistiromani.wordpress.com/2009/12/19/tara-von-neudorf/#comments

Peisaj polar

2010-06-04T19:58:00.004+03:00

D-nei Katia Fodor

Astǎzi gheţarul s-a mai mişcat
Un centimetru, sau mi s-a pǎrut
Mie doar, cǎci albastrul cerului
A oglintit altfel, decât zborul
Pescǎruşului, mai bine unda
De groazǎ; ursoaica mare şi albǎ
Ucisǎ; În inima roşie de gheaţǎ
Stǎtutǎ, o flacǎrǎ caldǎ,
Lumineazǎ zgârcit aurola borealǎ.

Triptic

2010-06-04T19:53:00.006+03:00

I
Ochi trişti mǎ privesc,
De pe toţi cei cinci pereţi
Ai bisericii.
Simt cǎ mǎ acuzǎ de ceva.
Ignorant. Doamne-fereşte!
“-Vǎ implor ajutaţi-ne!
Nu vǎ vom pǎrǎsi niciodatǎ.
Niciodatǎ.”

II
Lacrima nu va exprima
Îndeajuns tristeţea.
Nici mǎcar cenuşa,
Nu mai simbolizeazǎ
Mai nimic.
Poate doar copilul ǎsta,
Cu ochi mari şi verzi,
Ucis în zona nimǎnui.
Copilul nimǎnui.
Trǎgǎtor de elitǎ
Iarba contorsionatǎ,
Sub miile de bocanci,
Îşi sudeşte sǎmânţa.
Oameni şi arbori.
Dezrǎdǎcinaţi. Secţionaţi.
Blestemaţi.

III
Lacrima stiloului s-a uscat.
Cortina grea şi verde,
A mai înabuşit o datǎ lumina ceţoasǎ,
A scenei tǎcute.
Departe de vis, stǎ încremenit,
Între adevǎr şi luminǎ,
Un sfânt alb.
Sǎ ne rugǎm.

Dezertor

2010-06-04T19:49:00.001+03:00

Rǎmas mult în spatele plutonului,
Am putut sǎ vǎd mai bine obiectivul.
Se ascunsese bine
De mi-au trebuit mii de ani sǎ-l dibuiesc.
Mii de ani pentru civilizaţia necivilizatǎ.
Mii de ani pentru a distruge.
Asemeni prabuşirii Fiului de-acum mii de ani,
Pentru a mǎ spǎla de pǎcate,
M-am ascuns în spatele unor spini.
Ucideţi-l singuri civilizaţilor.
Ucideţi-vi-l singuri.

În galben şi maro

2010-05-22T15:27:00.002+03:00

Am ascultat atent un sunet
Era şi galben şi maro,
Cântarea unui nor, un tunet
Era şi galben şi maro.
Furtuna ce-a urmat, firesc
Era şi galben şi maro,
Câinele Carol, ciobanesc
Era şi galben şi maro.
Ancora aruncată-n fluviu
Era şi galben şi maro,
Pompeiul şi al său Vezuviu
Erau şi galben şi maro.
M-am mai uitat recent în spate
Era şi galben şi maro,
Iluzii vise, triste poate,
Erau in galben şi maro.

De despărţire

2010-05-22T15:23:00.003+03:00

Am scris acelaşi lucru de două ori,
De două ori am scris.
Am scris acelaşi lucru de douăzeci de ori,
Apoi a nins.
Te-am sunat de nouă ori,
Nouăzeci si nouă de ori,
Vechiul număr mi-e necunoscut,
Mi-e necunoscut.
Ce faci când dormi?
Eu dorm de nouăzeci şi nouă de ani,
Nouă luni şi nouă zile încheiate.
Somnul s-a pietrificat,
Pietificarea somnolentă a numerelor de telefon,
Pe care timpul le-a ascuns în unghere fără utilitate.
Nu mai e nimic de făcut,
Nimic de făcut.

Marele şacal

2010-05-22T15:20:00.002+03:00

Marele şacal declamă tare, declamă tare,
E implicat şi cunoaşte adevărurile.
Marele şacal muşcă în ziare, muşcă prin ziare,
Are vilă, vile, vie, vier, vapor, vapoare.
El face inventarul, face inventarul,
Numără şi râde tare fals, râde tare şi fals,
El râde tare şi numără, numară,
Şi ştie filosofie, dendrologie, chiromanţie.
Numărul lui este trei de şase, trei de şase,
Babele îşi scuipă-n sân, şase-şase,
Zarul e bun, e bun.
Marele şacal nu mai scrie, nu mai scrie,
E mai uşor să scuipi decat să scrii,
Şi el scuipă tare bine, scuipă tare şi bine,
Cum scria demult, scria mult demult.

Noaptea muzeelor la Oradea 15 Mai 2010

2010-05-15T15:51:00.012+03:00

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-3/prezentari-de-uniforme-si-arme-la-muzeul-militar-87408.html

http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/debut-zilele-muzeului-tarii-crisurilor/cn/news-20100514-03583704

Cam atât în presa locală despre noaptea muzeelor la Oradea. Muzeele nu au dorit să comunice acest eveniment, preferând perimetrul noului concept de underground muzeal. Practic şi comod! Felicitări!

p.s. dacă sunteţi din alt oraş:
http://www.noapteamuzeelor.ro/

A treia rugǎ

2010-05-14T20:19:00.009+03:00

Prinţesa tǎcutǎ îşi culcǎ obrazul,
Şi-o lacrimǎ albǎ-i sfinţeşte durerea.
Pe boltǎ, albastrǎ se stinge o stea,
Pǎdurea ofteazǎ în chin, iubita mea.

Se face cǎ visul din vis nu-i dǎdea mângâierea,
Ci gândul - gând negru, îi întinde un leac,
Încet se îndreaptǎ, cu paşi moi spre fereastrǎ,
Îl cheamǎ şoptind pe Icar, îl doreşte la ea.

Trezit din visare de durerea de lacrimi,
În robul iubirii, speranţa creştea,
Şi o clipǎ lucid, asemeni speranţei,
Sporeşte îndoiala şi rar, tremurând, se ruga.

Potopul de foc şi furia de ape,
Invocate în rugǎ se dezlǎnţuie toate,
Totul e haos…
Şi drumul spre ea, pǎrea cǎ pierea.

Zâmbeşte sfârşit - liniştit înspre sine,
Crezându-se liber, înşelându-şi chiar
Zbuciumul, aprig ger, demon,
Nu dispǎruse, se ascunsese doar.

Prea scurt timp şi chemarea revine,
Icar nu rezistǎ - raţiunea slǎbitǎ.
Zboară în haosul propriu, norul cu vântul,
Înoatǎ oceane, îl arde o stea.

Se roagǎ din nou, pentru o clipă
Sǎ înceteze iadul ce însuşi a creat,
Sǎ fie aproape, vrea să fie la ea,
S-o ţinǎ-n braţe deseară - veşnic şi apoi
Asemenea.

Ajunge la ea, o strânge la piept,
Biet muribund cu un licǎr în ochi.
După un timp-timp, ea îl priveşte,
Zâmbindu-i din ochi, îl întreabǎ ceva.

Tace, se întoarce şi pleacǎ.
Pentru o secundǎ,
Parfumul ei Lalique se transformă-n perdea.
Pǎstreazǎ amintirea, o crudă adiere
Sǎ creadǎ? S-o creadǎ?
E aievea? Visa?

Poetul schilod încercǎ sǎ uite,
De sinele sine şi tare ar vrea,
Sǎ meargǎ înainte oricum,
Fǎrǎ ea, fără ea de-ar putea,
Dar ruga a treia încet şi tăcut se pierdea.

Nu încǎ un pastel

2010-05-14T19:34:00.003+03:00

Noapte caldǎ şi calmǎ de august,
Un vis urât, un coşmar,
Nǎscut din puterea lui Hades ori Faust,
Un semn rǎu, o patǎ de sânge pe altar.

Sub crucifix, un trandafir uscat,
Cu ţepii verzi şi ascuţiţi mereu,
Pocalul de argint cu vin otravit, stǎ lǎsat,
De ce? Ştie doar Dumnezeu.

Deseară dezleg de blestem ziua de mâine,
Ziua de ieri – o dezleg şi pe ea,
Şi nu mai beau apǎ, nu mai mânanc pâine,
Mă opresc din deplâns soarta mea.

Noi vrem sǎ ştim!

2010-05-14T19:15:00.002+03:00

Simfonia sufletelor pierdute s-a nǎscut,
Certificat fiindu-i moartea.
Simbol diform, simbol difuz,
Alcool şi demon, sfânt căzut.

Îngenunchiaţi în cel mai greu pǎcat,
Cu zâmbet strâmb şi ochiul bulbucat,
Visând plǎceri carnale şi desfrâu,
Cuget de viu, acum e înmormântat.

Şi clipa din apus, apusǎ e,
Chiar înainte de a se fi nǎscut,
Cǎci azi, cu vinul roşu botezat,
Diavolul zace sub chinul blestemat.

Toţi ne dorim şi toţi, asemeni lui,
Ne aruncăm în iad, noi vrem sǎ ştim,
Tacuţi şi mulţi, toţi draci,
Asta dorim, noi asta vrem: sǎ ştim!

De la estetica urâtului a lui Gorzo la noua-veche estetică a lui Tolici

2010-05-08T18:55:00.007+03:00

Astăzi lucrăm cu materialul clientului: poate cei mai traficaţi mediatic creatori de emisii în pictura contemporană, Dumitru Gorzo şi Roman Tolici.
Primul e comod instalat în hamacul “bestiarului” apoteotic, invadat adesea de maramureşeni retroproiectaţi cu dexteritate, falusuri-mesaj şi porn galore. Gorzo amestecă la foc mic borhotul artistic, în care a aruncat teme politice ofilite împreună cu tehnici de zgâriat panoul stratificat din lemn moale, cromatica crudă a picioarelor de pod proaspăt grafitate, elemente neclar originar-identitare şi obsesii nonconformiste. Permanentul temător de “pudibonzi” agresivi care ar putea să non-înţeleagă universul său, Gorzo aranjează experienţa estetică cu uşurinţa maestrului. Privind de langă ring amplul panou dinamic, spectatorul trebuie să îşi ştergă sângele de pe faţă şi haine.
În permanente căutări, Gorzo rătaceşte neobosit prin mlaştini blasfemice sulfuroase şi hăţişuri de biciuri ale porno-demonilor care-i provoacă starea extatică. Această supunere l-a dus departe de arta stradală sinceră care l-a consacrat dar şi de gloria zgomotoasă de la MNAC din 2006.
Se va întoarce Gorzo? Sau îl vom pierde încetişor în forme-abuz genitale?
Fără a avea dezinvoltura lui Gorzo în atitudinea/altitudinea artistică, Tolici îşi cântă partitura cu seriozitate rece. Urât botezată de unii ca fotorealistă, arta sa tehnicistă transmite ironii mai mult sau mai puţin subtile, prin prelucrări ale realităţii vizuale cotidiene. În marea lor majoritate, lucrările au ca punct de plecare fotografii digitale realizate de Tolici, acest amănunt nealterând valoarea actului artistic, decât în măsura în care, uneori grăbit, interpretează superficial materialul rezultat prin decantare.
Lucrările mari ale lui Roman Tolici sunt uleiurile pe pânză. Zilele naţionale ale ţărilor sunt privite paşnic-avântat sau greoi-mohorât. Stările transmise sunt pure, elocvente şi puternice. Fără bâlbâială şi problematizare sterilă - Park. Bucurie simplă sau uneori doar mirare - Action. Unele lucrări duc cu gândul la vizita pictorului la MNAR, ceea ce considerăm ca fiind pozitiv.
Tolici calcă strâmb la jocul de-a frizerul. Li se adresează "clienţilor" pe numele mic, atât familiaritatea neautentică cât şi exageratul exerciţiu tehnic, ducând la o neaşteptată dorinţă de a merge la toaletă.
Sunt de menţionat şi unele tuşuri, poate şi (puţine) acuarele, dar doar în măsura în care evită interjecţiile abject-deviante sau alteori o manieră facilă, consumerist-simplistă.

Asemeni

2010-05-07T21:50:00.003+03:00

Asemenea acelor ce din piatră fac soare,
Asemenea acelor ce în stele vǎd tot,
Asemeni unei pǎsǎri ce încearcǎ sǎ zboare,
Eu sunt asemenea lor.

D. C.

2010-05-07T21:46:00.002+03:00

Poate aţi uitat cǎ speranţa din noi
E doar aripa moartǎ a uitǎrii,
Sau poate vǎ miraţi când simţiţi
Sub pleoape,
Tǎcerea cruda ce vǎ stinge.
Cuvintele bete îşi pierd sensul,
Destul de ocru şi destul de târziu,
Pentru ca voi, ori poate eu
Sǎ fim înţelepţi, ori ca iubirea
Din noi,
Sǎ treacǎ zidul acoperit
De iedera intoleranţei noastre.

Noua sinucidere a domnului Aragon

2010-05-03T16:06:00.005+03:00

1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23
24 25 26

citesc tare de tot

2010-05-03T16:02:00.009+03:00

citesc tare de tot, cu vocea mea
cu vocile mele, mai tare şi tot
po-e-me-le poe-mel-e
nu se aude, nu se aude
n u s e a u d e
!sirena! imi acoperă vocea, vocile, sunetele
se ciocnesc cu publicul ăsta consternat
blocat în sală
cineva strigă să se cheme poliţia
sădesc hidem ferest rele
ţestele
venele
Picabia trebuie să redeseneze tot ce a şters
dar a şters-o, m-a lăsat singur cu aştia
“ce-o fi avut aşa de urgent de rezolvat?”
...măcar dacă aş plăti cu încasările de pe bilete
toate scaunele rupte
şi mocheta pătrată de la etaj
adică pătată
pun pariu că a fugit fata de la ghişeu
cu prietenul motociclist cu geaca de cranii de piele
şi !sirena!
UAUUUU-UAUUUU-UAUUUU
asta care îmi acoperă gândurile
de ce n-o trage nimeni afară din…
soprana nebună – asta da, nebunăăă!
cică a avut-o
doi morţi se sărută în prag de cerc
nu suntem atenţi la cei din jur
nu unu nu doi nu dracu’ m-a pus s-o las
pe aia

Albastrul doare

2010-04-30T21:43:00.002+03:00

Ştiaţi şi voi cǎ albastrul doare?
Intrǎ adânc în ochi, chinuie pleoapa,
Smulge retina şi o azvârle afarǎ,
Ştiaţi şi voi cǎ albastrul doare?

Durerile tale, durerile mele

2010-04-30T21:39:00.005+03:00

Iatǎ-mǎ ascultând din nou, fǎrǎ rost,
O carte fâlfâindu-mi în mânǎ.
Ca un soldat slab şi tǎcut, stând în post,
O orǎ, o zi, o sǎptǎmânǎ, o lunǎ.
Dimineaţa se pare cǎ e aproape acum,
Dar ceaţa se poate sǎ înşele,
Fuior alb de fum, ţese-se-n drum,
Durerile tale, durerile mele…
Pare-se vrea sǎ le spele.

Liniştea

2010-04-30T21:38:00.002+03:00

Ascult noaptea cum trece-ncercând,
Sǎ fure o parte din mine.
Privesc lumânarea cum plânge-arzând,
Mǎ întunec, mǎ întorc, nu mai sunt.
Şi iaraşi sǎrut cu vârful creionului coala,
Litere negre, ca de smoalǎ, rǎsar.
Uitarea-i speranţa cuvintelor rele?
Şi de-i aşa, ce-o fi adevǎrat?

Improvizaţie

2010-04-30T21:36:00.004+03:00

Senzaţia de lumină ce o avem uneori,
Este doar minciuna care încearcǎ sǎ ne orbeascǎ,
Deviindu-ne de la calea cea dreaptǎ,
Învǎţând sǎ iubim tot ce este propriu nouǎ.
Mǎreţia naturii umane fiind doar praful,
Inconsistenţa sentimentelor se materializeazǎ,
Noi rǎmânând sclavii propriei conştiinţe.

Seria fructelor - 3 poezii

2010-04-27T20:12:00.005+03:00

Fructe pentru voi

O alunǎ şi-o bananǎ,
Stau acum bine pe-o scarǎ,
Şi privesc spre mine-ncoace,
Să mai vǎd acum: ce-oi coace?

O castanǎ şi o mǎslinǎ,
Se certau de-o sǎptǎmânǎ,
Poezia-i artǎ mare,
Ce te-ndeamnǎ la culcare.

De aveţi o murǎ-n mânǎ,
Mâncaţi-o acum cu o prunǎ,
Poate vǎ doare stomacul,
Tot mai bine decât capul.

Fructe

Vreau o portocalǎ,
Vreau un mǎr şi o parǎ.
Struguri, nuci cam mici,
Pot sǎ închei aici.

Salata de fructe

Mǎnânc alune cu grisine,
Mǎ gandesc la mandarine,
Fac şi poze, beau un lapte,
Scriu o strofǎ, imi dau 7.
Calc apoi pe nişte struguri,
Caut rima… ah, da: muguri.
Sper să termin cât mai iute,
Azi conştiinţele sunt mute.

Scriu pentru alţii

2010-04-27T18:58:00.002+03:00

Scriu pentru alţii
Şi asta-i bine.
Ce vor ei sa audǎ.
Ce vor ei sa audǎ.

Périple

2010-04-27T18:52:00.005+03:00

Les taches d’encre de Chine ressemblent à des mots,
Les mots ressemblent à des oiseaux,
Les oiseaux, on dirait des yeux,
Et les yeux sont des fenêtres vers ton cœur.
Ton cœur est comme une gouttelette de cire,
Chaude et terne,
La gouttelette est comme une goutte,
La goutte comme une mer.
La mer semblable à l’arc-en-ciel,
L’arc-en-ciel ressemble à une étoile,
L’étoile à un anneau…même à un montre
Mesurant l’éternité, mesurant le brouillard,
Mesurant la vie ou la glace,
Fondue dans une goutte de cire.

Periplu

2010-04-27T18:51:00.004+03:00

Petele de tuş seamanǎ cu nişte cuvinte,
Cuvintele seamǎnǎ cu nişte pǎsǎri,
Pǎsǎrile parcǎ ar fi nişte ochi,
Iar ochii sunt ferestre spre inima ta.
Inima ta este asemeni unei picǎturi de cearǎ,
Caldǎ şi tulbure,
Picǎtura e ca un strop,
Stropul ca o mare.
Marea e asemeni unui curcubeu,
Curcubeul seamǎnǎ cu o stea,
Steaua cu un inel, sau un ceas
Masurând eternitatea, masurând ceaţa,
Masurând viaţa sau gheaţa,
Topitǎ de o picaturǎ de cearǎ.

Sancti Spiritus

2010-04-27T18:45:00.004+03:00

Je me suis endormi sur plage de Sancti Spiritus,
La brise sentait le silence-blanc, serein.
J’étais avec Che sur la plage de Sancti Spiritus,
Chaussés des grosses bottes et en chemises de lin.

Il parait que nous parlions des jours de gloire,
Des oiseaux aux ailles de nuit venaient,
De Sainte Claire, des manuels d’histoire,
Membres coupés, les héros silencieusement récitaient.

Che allumait un havane,
Nous écoutions, les deux, le couche du soleil,
Les verres de rom nous les avons vidés,
Le soleil sombre dans la mer, abattu.

Sancti Spiritus

2010-04-27T18:38:00.006+03:00

Am adormit pe plaja din Sancti Spiritus,
Briza aducea miros de linişte-alb, senin,
Stăteam cu Che pe plaja din Sancti Spiritus,
Purtam boncanci grei şi cămaşi verzi de in.

Se făcea că vorbeam de zile de glorie,
Păsări cu aripi de noapte veneau,
Din Santa Clara, din carţi de istorie,
Cu membre amputate, eroii încet recitau.

Che şi-a aprins o ţigară de foi,
Ascultam amândoi solemnul apus,
Cănile cu rom le-am golit amândoi,
Şi soarele se scufundă în mare, răpus.

Tableau

2010-04-23T14:20:00.005+03:00

Les caprices de l’automne ou le sourire calme,
La fraîcheur de la tristesse tarde – je me sens brûler.
Le son muet du jaillissement de l’eau, une frontière,
Déceptions, oubli, amer.
Le poète blessé et couché est foulé aux pieds,
Nouvel esprit, vieux rêves – sont des péchés.
Pas d’unité, la vérité amputée et jetée,
Des vois qui pleurent, des feuilles qui meurent,
Comme c’est banal.

Tablou

2010-04-23T14:17:00.007+03:00

Capriciile toamnei sau zâmbetul calm,
Rǎcoarea tristeţii târzii – simt cum ard.
Sunetul mut de izvor, un hotar,
Deziluzii, uitare, amar.
Poetul rǎnit şi culcat e cǎlcat,
Spirit nou, vise vechi - sunt pǎcat.
Nimic unitar, adevǎr amputat şi aruncat,
Voci care plâng, frunze ce mor,
Ce banal.

Etre homme

2010-04-22T14:57:00.004+03:00

Qu’est-ce que ça veut dire aujourd’hui être homme ?

La forêt est muette et très verte.
Nous ne faisons le feu dans la forêt que rarement
Aussi touchons l’horizon avec la fumée.
La forêt est mystérieuse et silencieuse,
Comme un hibou blanc, comme une guitare sans cordes
Et le vent souffle doucement vers l’ouest.
La guitare est une forêt verte,
Pleine des créatures mythologiques, pleine des souvenirs
Avant tout, elle est silencieuse.
Homme, ça veut dire entendre la forêt – forêt,
Chantant de la caisse de résonance de la guitare – guitare.
Le hibou gros et blanc entasse sa sagesse
Dans des arômes inodores dans le vent d’ouest.
Des chœurs d’anges atteignent des octaves apocalyptiques,
Chantent des longs cous sans cordes.
J’ai pris la pierre – pierre et la croix – croix,
Je les ai caché dans mon sang vert,
Vert et muet, vert et abondant,
Beaucoup trop peut de temps pour la rédemption.

A fi om

2010-04-22T14:55:00.006+03:00

Ce mai înseamnă azi a fi om?

Pădurea e mută si foarte verde.
Nu facem foc în pădure, decât rar
Şi rar atingem orizontul cu fum.
Pădurea e misterioasă şi tăcută,
Ca o bufniţă albă, ca o chitară fără corzi
Şi vântul bate încet spre vest.
Chitara e o pădure verde,
Plină de vietaţi mitologice, plină de amintiri
Şi mai înainte de toate: tăcută.
A fi om înseamnă să auzi pădurea-pădure,
Cântând din cutia de rezonanţă a chitării-chitări.
Bufniţa grasă şi albă işi indeasă inţelepciunea
În arome inodore în vântul de apus.
Coruri de îngeri ating octave apocaliptice,
Cântând din gâturile lungi şi fără corzi.
Am luat piatra-piatra şi crucea-cruce,
Le-am ascuns în sângele meu verde,
Verde si mut, verde si mult,
Mult prea puţin timp pentru salvare.

Elégie osmique

2010-04-22T13:48:00.002+03:00

J’ai oublié à la maison les clefs de l’éternité,
Et je ne peux pas décharger ma colère directement du tonneau,
Parce que j’ai perdu encore une fois le grand prix
De porter prophétiquement la mort dans les yeux.

J’ai oublié sur la table le crochet de la conscience claire,
Je me suis enivré de l’osmium resté,
D’une manière apothéotique et inconscient de la nulle,
Oubliée dans le tiroir ou pire, recyclée il y a long temps

J’ai oublié sur le portemanteau mon cocktail Molotov
Destiné a incendier la bibliothèque de la mémoire collective,
Je reste l’unique Alexandre du noeud gordien,
Soldat inconnu dans la fausse commune de l’ignorance.

Elegie osmică

2010-04-22T13:41:00.002+03:00

Mi-am uitat acasă cheile eternităţii,
Şi nu pot sa-mi vărs nervii direct din butoi,
Pentru că iar am pierdut marele premiu
De a purta profetic moartea în ochi.

Mi-am uitat pe masă şperaclul conştiinţei curate,
M-am îmbatat cu osmiul rămas,
Apoteotic şi inconştient de zeroul barat,
Uitat în sertar sau mai rău, reciclat de mult.

Mi-am uitat în cuier cocteilul molotov,
Destinat incendierii bibliotecii memoriei colective,
Rămânând unicul desfăcător de gordian,
Soldat necunoscut în groapa comună a ignoranţei.

Grain de sable

2010-04-21T17:32:00.002+03:00

La vague sans repos apporte la nouvelle,
Sans cesse, jusqu’il devient obsessif,
Car de l’abîme, depuis longtemps il traverse le temps
Grain de sable, profondeur, bleue, vent.
J’ai embrassé la mer et le soleil couchant,
J’ai semé des bouées et du roseau,
Au loin résonne le rythme de bongos
Des voix aussi résonnent, je suis au large, je pleure.

Fir de nisip

2010-04-21T17:29:00.003+03:00

Valul fără odihnă aduce vestea,
Repetitiv, până devine obsesiv,
Căci din adânc, de mult străbate timpul,
Fir de nisip, adânc, albastru, vânt.
Am sărutat şi marea şi apusul,
Am semănat şi geamanduri şi stuf,
Ritmul de bongo răsună-n departare,
Se aud voci, eu sunt în larg şi plâng.

30 secondes

2010-04-20T21:20:00.003+03:00

Reflétant l’océan de l’âme généreuse de la moule,
La brise d’une pensée du sable-sable, rêche et lourd,
A évité l’épilogue qui comptait pour le mainstream,
Dans lequel l’univers s’est submergé pour l’éternité.
Je me suis caché de la lune dans le soleil.
Je me suis caché de la mer dans le sable.
Je me suis caché du silence dans les sons.
Je me suis caché du bleue dans le chaos.
Des détracteurs recroquevillés aux Amériques mesquines,
Sirotent des pailles longues-longues et désarticulées,
L’ange de ma faible âme éteint,
Qui meure de soif sur une langue de chair.
«Qui l’a obligé de le faire?» je demande comme une ménagère diligente.
Et l’omelette-omelette est brûlée.
Les signes de la croix dans quelque dimanche faits et défaits,
Sont rangés en gerbes-gerbes dans la conscience divine,
Et nous sommes tranquilles sachant qu’elles sont là, qu’elles vont bien.
Que je me jette en air ou bien dans le tombeau de la terre?

30 de secunde

2010-04-20T21:16:00.002+03:00

Oglindind oceanul din sufletul generos al scoicii,
Adierea unei păreri din nisipul-nisip, aspru şi greu,
A evitat epilogul relevant pentru mainstream,
În care s-a scufundat pentru eternitate, universul.
M-am ascuns în soare de lună.
M-am ascuns în nisip de mare.
M-am ascuns în sunete de linişte.
M-am ascuns în haos de albastru.
Detractori chirciţi în americi meschine,
Sorb din paiele lungi-lungi şi dezarticulate,
Îngerul sufletului meu slab şi apus,
Ce moare de sete pe-o limbă de carne.
"Cine l-a pus?" intreb şi eu ca o gospodină harnică.
Şi omleta-omletă s-a prins de tavă.
Semnele crucii făcute şi desfăcute în orice duminică,
Stau strânse snopi-snopi în conştiinţa divină,
Liniştindu-ne să ştim că-s acolo, bine-mersi.
Să mă arunc în aer sau mai bine în groapa din pământ?

O dimineaţă

2010-04-17T16:21:00.002+03:00

Munţii albaştri s-au ascuns în picături de lumină,
Peisaj pictat de pe bătrânul ponton fără de sfârşit.
Soarele a înverzit vastele câmpii, oceanul a amuţit,
Liniştea de dinainte de micul dejun,
De dinainte de a curge cafeaua în aparat.
Să ne luăm micii rucsaci galactici în spate,
Să fim pregătiţi, vântul trebuie să ne ducă departe,
Nori inexistenţi să ne strige numele, numerele,
În dimineaţa asta de aur şi albastru,
În dimineaţa de nisip fin şi rece sub tălpile goale.

Ken Vandermark & Paal Nilssen-Love la Oradea

2010-04-17T15:24:00.014+03:00

Un eveniment cultural important a avut loc aseară la Oradea. Prin dimensiunea artistică, mix de stări, exotism şi tehnică ireproşabilă, Ken Vandermark şi Paal Nilssen-Love au introdus audienţa în universul sunetelor-trăiri.
Nu a fost nimic de înţeles, nu a fost nimic de criticat în muzica lor. Totul a fost în a plonja în sfere înalte, rare. Ajuns acolo, ameţit de atmosfera săracă în oxigen, ascultătorul a fost lovit brutal de sunete şi ritm. Evoluţia celor doi a semănat prin monumentalitate cu un hibrid monstruos Sagrada Familia – San Pietro. În imensele spaţii goale, notele s-au ciocnit cu celulele timpanelor, eliberând energii colosale. Nu am putut să bat ritmul din picior, pentru că experienţa a devenit extracorporală.

3 poezii

2010-04-10T19:52:00.009+03:00

Tzara Э

în paradis n-a mai rămas un loc, azi e 13
bine???
copii plâng, mamele râd doar umbre
numai umbrrrrrrrrrrele dansează
şi sufletul e prost şi trist, vapoare-avioane
reactoare în maniera cuminte
curg, deşertul s-a încins
atunci când îmi aduc aminte
dar cum s-a spus odată
haosul, totul, tzara şi dada
tzara şi dada, gaga
brummmm vrummmm
s-o cotim mişeleşte la saturn
ardeiul iute s-a cărat înaintea noastră
clatinându-te precum lustra la cutremurul din
şapteşapte şoapte şoapte
acum e acum, procentual
hiperbola este neverificabilă
da şi eu pe tine
ghemotocul ăla negru şi subţire
care a tăiat toţi arborii buni şi nebunii de vecini
scot perna la soare trebuie să
scape de complexul
de ceeeeeeee???
mă doare capul că nu mai e loc în rai
dacă ai o aspirină te rog s-o furi adevărului
şi te mai rog!

Gând de seară

Am obosit să privesc verdele arzând,
Iar amintirea clipelor de pace,
A părăsit de mult sângele mut.
Pârâul parcă a secat pentru o clipă,
O clipă am adormit, pământul jilav,
Iar piatra de hotar nu-i nici altar,
Nici stâncă – am ostenit atâta în zadar.

Primăvara

Frunzele tremură asemeni reflexiilor apei
Pârâului sprinten din spatele casei.
Iarba miroase a curcubeu şi senin,
Scoarţa copacilor a devenit prietenoasă
Precum tăblia patului meu, pe care, nu demult,
Am scrijelit o inimă străpunsă de săgeată.