fredonz melodia infinit de tristă
plouă cerul din sfere mici şi albe
îmi spun noapte, îmi spun noapte
plâng
încet timpanul lovit de rotula osului
intervalele
sunt tot mai scurte şi recicasa mea, bisericile peşterilor Capadociei
aici nimeni n-a auzit Sonata lunii
mă
prabuşesc, mă prabuşesc în Nambur
piatra
grea de derviş îmi zdobeşte gleznamă-ncurc în părul lung şi alb pâna la brâu
părul capului batrânului din vechiul Nambur