The Thing – Jazz de Crăciun?

A trecut ceva vreme de la concertul The Thing, organizat sub umbrela evenimentului consacrat “Jazz de Crăciun”, scriu câteva impresii.

Ştiu că v-am dat emoţii cu semnul de întrebare din titlu, aşa că nu vă mai fierb: am optat pentru această punctuaţie pentru simplul fapt că anul acesta cei mai puţin curioşi sau neinformaţi au avut o surpriză. Au fost persoane în sală care au aşteptat un alt fel de spectacol, am auzit bombăneli şi am vazut zâmbete ironice la ieşire. Trecem peste amănunte…

Deschiderea serii a fost făcută de “Three’s a crowd”, un proiect Sorin Romanescu – chitări şi Mihai Iordache – saxofoane, o repriză corectă din punct de vedere muzical, potrivită din punct de vedere al arhitecturii concertului, cu improvizaţii şi mici provocări; Iordache rămane un muzician pur sânge, indiferent de forma de exprimare pe care o alege. Aici ar mai fi de adăugat doar că puteţi să sprijiniţi concret muzica de calitate, contribuind la lansarea următorului său disc. Click aici.



După pauză, Paal Nilssen-Love la tobe, saxofonistul Mats Gustafsson şi Ingebrigt Haker Flaten la contrabas şi-au ocupat locurile pe scenă, audienţa vibra în aşteptare. Amplificarea minimală a ridicat câteva sprâncene – acustica sălii a fost la înalţime!

De la primul sunet emis pâna la stingerea ultimei note, The Thing nu au fost nici măcar un semiton în cautare de noi forme de exprimare a idealurilor lor artistice. Piesele au fost caracterizate de ritmuri şi sunete dure – s-a folosit rar instrumentarul fin. Conceptul abstract, pur dar şi energia m-au dus cu gândul la ritmurile lui Jackson Pollock sau la pânzele “mâzgălite” de Cy Twombly.


Formele muzicale convenţionale sunt apasatoare şi restrictive, cei trei luptă şi se eliberează de formalisme. Viziunea primitivă pe care o promovează, caracterizată prin instinct, nebunie şi pasiune a fost definită de artişti prin conceptul de “misunderstanding". Performance-ul subversiv fabricat de The Thing a adus în Oradea noastră, în avanpremieră cu două-trei decenii, o formă de rezistenţa la traumele provocate de consumul fără discernământ al generaţiei MTV.

Concluziile au fost trase la fel de brutal pe cât de brutale au fost premisele: publicul a aplaudat la sfârşit chiar dacă o parte din cei din sală au plecat acasă cu dureri de cap (provocate desigur de problematizare intelectuală a celor auzite şi de conştientizarea profunzimii unui simplu concert de jazz de Crăciun)
Muzicadevest.ro merită aprecieri pentru idée şi organizare.

Spam’s life span (laudatio)

Găsesc taraba, chestiile astea multe
Dintr-un spam bun, catalog inventar orb
Tot ce nu e în învăţăturile lui Confucius

Hi!!! Archive with your naked pix is broken

I've attached this file - please check it
What's wrong? I love you!

Învaţ viaţa, iulie marea
Un spam bun şi noi nu mai mergem  
Decât să aflu din prezicerile lui Nostradamus

Friday price cut (c) 2010 all fights cold reserved

We are committed authorities to protect demons
This deputy message was sent knocking to icarbore@yahoo.com

Mimez realitatea, vibrează fericire

Încă un spam bun decât nişte dulapioare mici
Cumpăr on-line conform legilor lui Murphy

Days, women click hit here to unsubscribe,

Visit the babies newsletter diet, hi menopause for advertising
To stop ALL EX click here (or reply mom via consequences line)

Înţeleg şi doresc să merg mai departe

Kyrie, eleison - Christe, eleison
Christe, audi nos - Christe, exaudi nos

usirde narcamiungba gijkcbek

eg qimpzel serfured ligde hijskij
vestigren sahkilmor odgek
regynpeteesa lesot ingij

kipot egam ndljdeg vidfkideg

sothewoorg uhi jerthuy
hyarop bhermlquot fegw bindeg
gefsred ndg oktyur herthuy

hytwsaol peswq bedropl ghartes

girgung kwestnm ligdis iptciz
ndig musocx odgek pishkes
ghest lon perum cadek gaziz

“România made in China” la Galeria Konstant - germeni de artă contemporană la Oradea

“România made in China” colectează în sălile Galeriei Konstant lucrări aparţinând unui grup eterogen format din cinci artişti orădeni: Teodora Bicescu, Constantin Costea, Remus Ilisie Florian, Zoltán Jedlicska, Sara Kapas. Deşi probabil apropiaţi ca vârstă şi formaţie, viziunile lor asupra temei expoziţiei sunt extrem de diferite, de aici o atmosferă entuziast-fusion, proaspătă, inocentă pe alocuri.

Trebuie să-i felicităm de la bun început pe cei de la gK pentru faptul că sunt un nucleu activ de promovare al artei contemporane la şi din Oradea. E simplu să porneşti pe acest drum dar e greu să susţii efortul pe termen lung. Ori, cei de la gK, demonstrează şi prin evenimentul curent că sunt determinaţi să “lase urme”… Atrăgându-l pe Cosmin Năsui (părintele modernism.ro) în rolul de curator, gK şi-a asigurat o primă porţie consistentă de vizibilitate naţională.

Filozofia manufacturării prezentului în China e o temă interesantă, bine găsită. Lucrările/instalaţiile sunt rezultatul unui act artistic pur, încă neinfestat de presiuni comerciale. Fără excepţie, lucrările au miez şi germeni de strălucire. Dacă e bine sau nu că sunt totuşi spongioase şi permeabile, e greu de spus. E doar o fază într-un lung proces de acumulari, greutatea specifică conceptuală pe metrul pătrat e promiţătoare. Îmi permit o observaţie: fără să neg că, în unele cazuri e posibil să fie interesantă ca achiziţie/investiţie, personal găsesc mai degrabă plictisitoare şi lipsită de actualitate prezenţa ceauşescului în artă (contemporană); dar să nu mă grăbesc să-l condamn pe autor – înca mai descoperim accente de acest fel, care se doresc a fi dramatice sau poate ironice (?), şi la case mai mari.

Expoziţia este la dispoziţia celor interesaţi de arta contemporană până în data de 26 Noiembrie 2010. Pentru a o vizita în condiţii optime e bine să vă faceţi programare, datele de contact le aveţi aici.

Lucrările le găsiţi on-line aici şi aici.

plouă în Nambur

mă învart, mă învart în Nambur
fredonz melodia infinit de tristă
plouă cerul din sfere mici şi albe
îmi spun noapte, îmi spun noapte

plâng încet timpanul lovit de rotula osului

intervalele sunt tot mai scurte şi reci
casa mea, bisericile peşterilor Capadociei
aici nimeni n-a auzit Sonata lunii

mă prabuşesc, mă prabuşesc în Nambur

piatra grea de derviş îmi zdobeşte glezna
mă-ncurc în părul lung şi alb pâna la brâu
părul capului batrânului din vechiul Nambur

Amnezia îngerilor (alchimia insomniei)

Interpretarea logică a viselor duce invariabil
La concluzii non-zzzzzz şi non-ssssss,
Citiţi anti-prezentul, anti-trecutul şi anti-viitorul
Cu capul în jos, spânzuraţi de picioare.

14-358-27, maştile sus - să începem!

Răstorn cu aripa solniţa sării îngerilor
Arunc umărul stâng stând drept
Stâng! Drept! Stâng! Drept! Stâng! Drept!
Strănut un absurd Der Blaue Reiter
Freud în rolul calareţului (alb astru)
Este posibilă o altă lume?
La masa vecină Sigalu Aron (alb înger)
ma ba tepes pate cai-amar un cat
sare@inoc.hi !losan - citiţi invers!
Fâl/fâl - îngerii ne eliberează
De nevoia repetării a ceea ce e evident
“Je est un autre” - regret maestre mai ales
Că n-ai înţeles pişoarul mult lăudat
Ai pus hermeneutica în coşul cu rufe murdare
Vezi ce scump s-a vândut rechinul în formol?
După un timp a trebuit să-l schimbe
Eu aş vrea să pipăi cartilajele celui vechi!
101100 010011 101101 000101 000010 101110
Îngerii lichizi uită cuvintele cărţii sărate
Sensurile mistice se sting unul cate unul
q.e.d.

Acele ceasornicului scârţie în sens invers

Acelor de ceasornic, ne trezim indispuşi
De referinţe circulare şi nu avem o inimă,
Un vis în vis sau măcar un Galileo Galilei.

Profetul

Am terminat ce am început cu mine
Poezia chivernisită e depaşită, obosită
Nici proza nu mai e mare lucru
Dar poezia e mult mai de porc
(Doar muzica, mai ales de film, e de bază
Filmul e de bază, omul de vază - Wazaaa!!!)
Daca poţi, scrie totuşi în engleză
Scrie fără tarkovskisme dacă poţi
Scrie fără inimă şi fără vis
It does look great, man! Looks great!

Dezbracată în poiată, poezia contemporană
Zice că-i face plăcere să facă ce i se cere
Nu discerne, publicul cere o veste - ea are mere
Nu are vestă, nici răbdare, ci pere şi mere
Cerne şi alergă, aleargă, aleargă
Beware! - vibraţia se subînţelege -
Eu nu am decât tăcerea de pe fundul oceanului
De pe fundul paharului, atât de mare tăcerea
Curcubeului lentilei ocheanului publicului
Prismatic leneş rătăcit, suficient şi hilar

Tac cu glasurile surorilor sutelor de personaje
Trilogia sofocliană albastră, antitrinitariană
Trebuie citită neaparat cu accent englezesc, nu rusesc
Zic adio lui Derek Riggs, nu ştiţi despre cine vorbesc
Pe strada mea nu mai sunt supermarketuri
Poeţii trebuie să apară şi să pară ce nu sunt
Coaste sofisticate... scrie şi tu în engleză
Ce te costă? Arta pentru artă te face poet
Şi tu ştii ce e poezia, ai publicat
Un volum cu foi albe sau aşa mi s-a părut

Marc Kopil – Who’s afraid of angels?

Despre lucrările lui Marc Kopil e greu să vorbeşti. Ele îţi taie răsuflarea şi nu poţi să stai în contemplaţie pentru că ameţeşti. Privite de aproape ele provoacă un sentiment similar cu acela pe care unii dintre noi îl simţim pe acoperişul clădirilor înalte. Lucrările lui Marc Kopil îţi dau perspective dar provoacă durere prin trezire la realitate.

Sub pretextul întrebării “Cui îi e frică de îngeri?” artistul reuneşte la Posticum, în Oradea, lucrări din colecţia personală sau din colecţii private, create în ultimii 5 ani. Am putea spune că avem de-a face cu un fel de retrospectivă, lucrările având în comun atingerea îngerească, energetic pozitivă.

Marc Kopil nu ezită. El e de partea luminii, a binelui şi ne provoacă să alegem o tabără. Vede prea bine, ca noi toţi, lumea în care trăim, dominată de rău şi de răi. Prabuşirea contemporaneităţii e dramatică şi maleficul rânjeşte triumfător. Nu mai zace bâjbâind în întuneric ci se expune cinic, agresiv, molipsitor. Acum e mai cool ca niciodată să fii rău. Marc Kopil nu e cool (nici nu a fost vreodată), el consideră că reprezentarea răului a devenit inutilă.

De ce o revoluţie a luminii? Pentru că am ajuns să avem nevoie de deconspirarea adevărului şi cuminţeniei. Umanitatea aflată în umbra capitalismului occidental, stagnează moral în putrefacţia consumerismului dulceag – din păcate un clişeu bun de folosit in contextul ăsta... provocările sunt puţine şi răzbat din ce în ce mai slab de sub maldărele de gunoi mediatic, depozitat în vederea reciclării şi reutilizării perpetue. Suntem conştienţi că trăim aliniaţi în şiruri infinite aşteptând să ne fie servite modele de fericire, în timp ce sorbim lichidul brun acidulat din pahare de plastic închise cu capac etanş. Dar nu facem nimic să schimbăm asta. Şocul pe care lucrările lui Marc Kopil îl transmite devine astfel social-subversiv, neliniştitor şi incomod. El mişcă percepţiile spre alte orizonturi, un micron sau ani lumină, nu ştim cât.

Iată motive să mergeţi la Posticum. Veţi merge cu pieptul gol şi braţul slab al bunului simţ şi al întoarcerii necondiţionate a celuilalt obraz, dar veţi pleca întăriţi cu zale grele ale conştiinţei trezite.

Mircea Teorean – Dincolo de copilărie

Nu mi-am propus să devin critic literar. Nu am aptitudinile necesare, nu cred că am citit destul, cantitativ şi nici calitativ. Simt totuşi nevoia să scriu despre această lectură-experienţă, pentru că a fost una specială. Printre cărtile “serioase” parcurse în ultimul timp, scoase la mari edituri, periate si marketizate, cartea asta iese în evidenţă. Cartea asta curată, crescută cu bun simţ, mi-a plăcut în alt fel.

Scriitorul Mircea Teorean este liber. Editura nu i-a temperat strigătele, nu i-a pastelat cromatica şi nu a trebuit să intervină pe firul narativ, leneş cateodată sau dimpotrivă prea năvalnic alteori. Asta a dat valenţă de unicitate lecturii, unicitatea manuscriselor sau a vinului bun, de ţară, fără conservant industrial şi eticheta cu cod de bare. Dar asta ar fi fost prea puţin. Ar fi putut fi un text banal, tipărit de dragul unui orgoliu de talent nedescoperit. Nu e cazul. Când te loveşti de câte un pasaj poate neşlefuit îndeajuns sau de câte o eroare tehnică minoră, ai impresia ca ai călcat cu talpa goală pe o scoică ascunsă sub nisip, acest fapt nu răpeşte plăcerea ci doar aduce aminte că experimentezi, că descoperi.

Marele atu al romanului e autenticitatea. Sinceritatea creatoare devastatoare a autorului în evocarea epică (autobiografică?) dă naştere unei serii de episoade dramatice, cinematografice, deopotrivă rurale şi urbane din România anilor ’70. Îngerul lui Dumnezeu, câinele negru, dă romanului dimensiunea fantastică. Cititorul se va regasi în unul sau mai multe momente, îşi va aminti de “Poţoc”-ul său, ochii i se vor umezi amintindu-şi de copilărie, de cuminţenie şi de paşii tăcuţi şi grăbiţi din adolescenţă în maturitate. Evocarea icoanei bunicilor e puternică, ei sunt şi acum personajele imense, definitorii ale romanului, aşa cum au fost şi în viaţa lui Thomas.

Romanul nu a fost publicat înca în România, dar se poate procura prin intermediul blogului autorului. Citiţi-l!

Citiţi!

p.s. pentru a răsfoi cartea, clic aici

fără titlu

Întrebările fără răspuns ale stelelor
Cad precum stropii de ploaie, vara
Prelungite gene a ceasurilor nocturne

O dramă

Cioplind în lemn de rezonanţă,
Lutierul e poet.
Şi tot aşa, cel care-şi sapă groapa,
Gândindu-se la cer, e un alt poet.
Poet e şi-un slujbaş mărunt,
Preocupat de-al său liniar destin,
Cum e poet chiar şi gardianul,
Ori poate măcelarul sau pescarul.
Hingherii sunt poeţi şi mateloţii,
Gândindu-ne, poeţi sunt hoţii.
Laşi sunt poeţii, eu cred că ei ştiu,
Avari, neghiobi, genii şi sfinţi,
Sunt toţi poeţi.
Volumele de poezii sunt scrise
De poeţi, binenţeles,
Şi mersul trenurilor şi cotele apelor,
Şi un banal anunţ de ziar,
Precum şi soft-ul de reţea,
Sunt toate opera unui poet sadea.
Einstein a fost poet... şi Proust,
Romain Rolland şi Sherlock Holmes,
Llosa şi Mozart, Sartre şi Schiele,
Albert Camus şi Freud şi Clarke,
Cioran, Bacovia şi Ţuţea,
Ştefan şi Ţepeş, Attila hunul,
Prinţesa Fatme şi Van Gogh nebunul.
Cu toţi au fost, ca voi de altfel,
Mari poeţi.

Bauhaus la Oradea

La Palatul Baroc din Oradea se poate vizita expoziţia “Hommage Bauhaus 90”, dedicată unui grup de artişti constructivişti maghiari. Expoziţia organizată de Muzeul Ţării Crişurilor  în colaborare cu Galeria A 22 din Budapesta, este din punctul nostru de vedere, unul dintre evenimentele culturale locale ce nu trebuie ratate.

Mai multe despre Bauhaus, aici

Imagini de la expoziţie:

Vorbele, pietrele

Vorbele şi-au găsit adăpost
În arborii verzi şi galbeni,
Locuinţe proaspăt vacante
După plecarea migratoarelor.

Pietrele şi-au aflat liniştea
Pe fundul văii adânci şi netede,
Nouă secătură aridă
Părăsită de apele trecătoare.

Norii şi-au găsit refugiu
În asfinţitul gândului meu,
Moment de reflexie
Uitat de tăcerea dureroasă.

Sandu (mai trǎieşte?)

Simplul fapt cǎ port în mine
Cercuri şi cifre,
Nu mǎ transformǎ
Automat într-o ţintǎ
Chiar dacǎ am purtat
Haina neagrǎ a condamnaţilor.
Izvorul de durere pe care il simţiţi
Cand vǎ privesc in vreun fel
E vina mea
Uitând sǎ vǎ avertizez
Aţi fost cu toţii expuşi
Devastatoarei tristeţi.

Tara (von Neudorf) – e ceva de înţeles?

Mai mult decât colegii săi de generaţie, graficianul Tara se vrea “greu”.
Preocupările lui excesiv combatante, cu sau fără cauză, obosesc privitorul. Elementul şocant, forţarea barierelor plăsmuite în beciurile psihicului moale şi încercările de realizare a ceva nou devin scopul micilor lucrări. Timpul pierdut în procurarea hărţilor şi planşelor şcolare şi scormonirea “ironiilor” religioase sau social-politice, era economisit dacă Tara şi-ar fi creat universul bazându-se pe întunericul (A History in the Dark) unei culturi solide sau măcar pe dorinţa de autoinstruire.
Efortul său bont te sufocă de la primele priviri. Inchipuitul “satanist rafinat” Tara, pare mai degrabă împins de la spate să producă un anumit număr de articole/piese pentru înjghebarea unei expoziţii tematice. E Tara mulţumit de munca sa? Sau sunt suficiente linguşelile apropiaţilor însetaţi să profite de efemera notorietate a contemporanului nostru?
Convins că nu poate fi inţeles de către publicul român, Tara se calibrează creativ pe sensibilitatea artistică şi deschiderea către arta protestatară (…hohote de râs în culise) a cetaţenilor străini “cam şaptezeci la sută” – totuşi, neinspirat, nu evită să menţioneze că o lucrare a ajuns la… Becali, iar alta la un cioban din Sibiu (well done, frumoasă construcţia drăcuşorului arogant!)
Tara nu a înţeles că bunul simţ nu e în congruenţă cu ignoranţa şi nici că “a fi” nu înseamnă “a părea”.
Mai mult decât colegii săi de generaţie, graficianul Tara se vrea “greu”.

http://www.modernism.ro/2010/04/06/anaid-art-gallery-prezinta-a-history-in-the-dark-semnata-tara-von-neudorf/
http://gingergroup.ro/arte/tara-von-neudorf-anti-politic/
http://artistiromani.wordpress.com/2009/12/19/tara-von-neudorf/#comments

În galben şi maro

Am ascultat atent un sunet
Era şi galben şi maro,
Cântarea unui nor, un tunet
Era şi galben şi maro.

Furtuna ce-a urmat, firesc

Era şi galben şi maro,
Câinele Carol, ciobanesc
Era şi galben şi maro.

Ancora aruncată-n fluviu

Era şi galben şi maro,
Pompeiul şi al său Vezuviu
Erau şi galben şi maro.

M-am mai uitat recent în spate

Era şi galben şi maro,
Iluzii-vise, triste poate,
Erau în galben şi maro.

De despărţire

Am scris acelaşi lucru de două ori
De două ori am scris,
Am scris acelaşi lucru de douăzeci de ori
Apoi a nins.
Te-am sunat de nouă ori
Nouăzeci şi nouă de ori,
Vechiul număr mi-e necunoscut
Mi-e necunoscut.
Ce faci când dormi, Sirat-ur-Rasul?
Eu dorm de nouăzeci şi nouă de ani
Nouă luni şi nouă zile încheiate.
Somnul s-a pietrificat,
Pietificarea somnolentă a numerelor de telefon
Pe care timpul le-a ascuns în unghere fără utilitate.
Nu mai e nimic de făcut
Nimic de făcut.

Marele şacal

Marele şacal declamă tare, declamă tare,
E implicat şi cunoaşte adevărurile,
Marele şacal muşcă în ziare, muşcă prin ziare,
Are vilă, vile, vie, vier, vapor, vapoare.

El face inventarul, face inventarul,
Numără şi râde tare fals, râde tare şi fals,
El râde tare şi numără, numară,
Şi ştie filosofie, dendrologie, chiromanţie.

Numărul lui, numărul lui este trei de şase,

Trei de şase, babele îşi scuipă-n sân,
Pe umarului lui trei de şase, şase-şase,
Zarul e bun, e bun.

Marele şacal nu mai scrie, nu mai scrie,
E mai uşor să scuipi decat să scrii,
Şi el scuipă tare bine, scuipă tare şi bine,
Cum scria demult, scria mult demult.

Noaptea muzeelor la Oradea 15 Mai 2010

http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-3/prezentari-de-uniforme-si-arme-la-muzeul-militar-87408.html

http://www.bihon.ro/stiri/oradea-bihor/articol/debut-zilele-muzeului-tarii-crisurilor/cn/news-20100514-03583704

Cam atât în presa locală despre noaptea muzeelor la Oradea. Muzeele nu au dorit să comunice acest eveniment, preferând perimetrul noului concept de underground muzeal. Practic şi comod! Felicitări!

p.s. dacă sunteţi din alt oraş:
http://www.noapteamuzeelor.ro/

De la estetica urâtului a lui Gorzo la noua-veche estetică a lui Tolici

Astăzi lucrăm cu materialul clientului: poate cei mai traficaţi mediatic creatori de emisii în pictura contemporană, Dumitru Gorzo şi Roman Tolici.
Primul e comod instalat în hamacul “bestiarului” apoteotic, invadat adesea de maramureşeni retroproiectaţi cu dexteritate, falusuri-mesaj şi porn galore. Gorzo amestecă la foc mic borhotul artistic, în care a aruncat teme politice ofilite împreună cu tehnici de zgâriat panoul stratificat din lemn moale, cromatica crudă a picioarelor de pod proaspăt grafitate, elemente neclar originar-identitare şi obsesii nonconformiste. Permanentul temător de “pudibonzi” agresivi care ar putea să non-înţeleagă universul său, Gorzo aranjează experienţa estetică cu uşurinţa maestrului. Privind de langă ring amplul panou dinamic, spectatorul trebuie să îşi ştergă sângele de pe faţă şi haine.
În permanente căutări, Gorzo rătaceşte neobosit prin mlaştini blasfemice sulfuroase şi hăţişuri de biciuri ale porno-demonilor care-i provoacă starea extatică. Această supunere l-a dus departe de arta stradală sinceră care l-a consacrat dar şi de gloria zgomotoasă de la MNAC din 2006.
Se va întoarce Gorzo? Sau îl vom pierde încetişor în forme-abuz genitale?
Fără a avea dezinvoltura lui Gorzo în atitudinea/altitudinea artistică, Tolici îşi cântă partitura cu seriozitate rece. Urât botezată de unii ca fotorealistă, arta sa tehnicistă transmite ironii mai mult sau mai puţin subtile, prin prelucrări ale realităţii vizuale cotidiene. În marea lor majoritate, lucrările au ca punct de plecare fotografii digitale realizate de Tolici, acest amănunt nealterând valoarea actului artistic, decât în măsura în care, uneori grăbit, interpretează superficial materialul rezultat prin decantare.
Lucrările mari ale lui Roman Tolici sunt uleiurile pe pânză. Zilele naţionale ale ţărilor sunt privite paşnic-avântat sau greoi-mohorât. Stările transmise sunt pure, elocvente şi puternice. Fără bâlbâială şi problematizare sterilă - Park. Bucurie simplă sau uneori doar mirare - Action. Unele lucrări duc cu gândul la vizita pictorului la MNAR, ceea ce considerăm ca fiind pozitiv.
Tolici calcă strâmb la jocul de-a frizerul. Li se adresează "clienţilor" pe numele mic, atât familiaritatea neautentică cât şi exageratul exerciţiu tehnic, ducând la o neaşteptată dorinţă de a merge la toaletă.
Sunt de menţionat şi unele tuşuri, poate şi (puţine) acuarele, dar doar în măsura în care evită interjecţiile abject-deviante sau alteori o manieră facilă, consumerist-simplistă.

Noua sinucidere a domnului Aragon

1 2 3 4 5 6
7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23
24 25 26

citesc tare de tot

citesc tare de tot, cu vocea mea
cu vocile mele, mai tare şi tot
po-e-me-le poe-mel-e
nu se aude, nu se aude
n u s e a u d e
sirena! îmi acoperă vocea, vocile, sunetele
se ciocnesc cu publicul ăsta consternat
blocat în sală fără publicitate
cineva strigă să se cheme paza
să desc-hidem fere-strele
ţestele
venele
Pic abia trebuie să redeseneze tot ce a şters
dar a şters-o, m-a lăsat singur cu ăştia
“ce-o fi avut urgent de rezolvat?”
...măcar dacă aş plăti cu încasările din bilete
toate bârnele rupte din ochi
şi mocheta pătrată de la etaj
adică pătată
pun pariu că a fugit fata de la ghişeu
cu motociclistul cu geacă de cranii de piele
şi sirena!!!
UAUUU - UAUUU - UAUUU
asta care îmi acoperă gândurile
de ce n-o trage nimeni afară din film?
soprană nebună – asta da, nebunăăă!

cică a avut-o

doi morţi se sărută în prag de cerc
nu suntem atenţi la cei din jur
nu unu nu doi - dracu’ m-a pus s-o las
pe aia

Seria fructelor - 3 poezii

Fructe pentru voi

O alunǎ şi-o bananǎ,

Stau acum bine pe-o scarǎ,
Şi privesc spre mine-ncoace,
Să mai vǎd acum, ce-oi coace?

O castanǎ şi-o mǎslinǎ,
Se certau de-o sǎptǎmânǎ,
Poezia-i artǎ mare,
Ce te-ndeamnǎ la culcare.

De aveţi o murǎ-n mânǎ,
Mâncaţi-o acum c-o prunǎ,
Poate vǎ doare stomacul,
Tot mai bine decât capul.

Fructe

Vreau o portocalǎ,
Vreau un mǎr şi o parǎ.
Struguri, nuci cam mici,
Pot sǎ închei aici.

Salată de fructe

Mǎnânc alune cu grisine,

Mǎ gandesc la mandarine,
Fac şi poze, beau un lapte,
Scriu o strofa, îmi dau 7.
Calc apoi pe nişte struguri,
Caut rima… ah, da: muguri.
Sper să termin cât mai iute,
Azi conştiinţele sunt mute.

Sancti Spiritus

Am adormit pe plajă la Sancti Spiritus,
Briza aducea miros de linişte-alb, senin,
Stăteam cu Che pe plaja din Sancti Spiritus,
Purtam boncanci grei şi cămaşi verzi de in.

Se făcea că vorbeam de zile de glorie,

Păsări cu aripi de noapte veneau,
Din Santa Clara, din cărţi de istorie,
Cu mâinile amputate, eroii încet recitau. 

Che şi-a aprins o ţigară de foi,

Ascultam amândoi solemnul apus,
Cănile cu rom le-am golit amândoi,
Soarele se scufunda în mare, răpus.

Fir de nisip

Valul fără odihnă aduce vestea,
Repetitiv, până devine obsesiv,
Căci din adânc, de mult străbate timpul
Fir de nisip, adânc, albastru, vânt.

Am sărutat şi marea şi apusul,
Am semănat şi geamanduri şi stuf,
Ritmul de bongo răsună-n departare
Se aud voci, eu sunt în larg şi plâng.

30 de secunde

Oglindind oceanul din sufletul generos al scoicii,
Adierea unei păreri din nisipul-nisip, aspru şi greu,
A evitat epilogul relevant pentru mainstream
În care s-a scufundat pentru eternitate, universul.
M-am ascuns în soare de lună.
M-am ascuns în nisip de mare.
M-am ascuns în sunete de linişte.
M-am ascuns în haos de albastru.
Detractori chirciţi în americi meschine,
Sorb din paiele lungi-lungi şi dezarticulate
Îngerul sufletului meu slab şi apus
Ce moare de sete pe-o limbă de carne.
"Cine l-a pus?" întreb şi eu ca o gospodină harnică
Şi omleta-omletă s-a prins de tavă.
Semnele crucii făcute şi desfăcute în orice duminică
Stau strânse snopi-snopi în conştiinţa divină,
Liniştindu-ne să ştim că-s acolo, bine-mersi.

O dimineaţă

Munţii albaştri s-au ascuns în picături de lumină,
Peisaj pictat de pe bătrânul ponton fără de sfârşit.
Soarele a înverzit vastele câmpii, oceanul a amuţit,
Liniştea de dinainte de micul dejun,
De dinainte de a curge cafeaua în aparat.
Să ne luăm micii rucsaci în spate,
Să fim pregătiţi, vântul trebuie să ne ducă departe,
Nori inexistenţi să ne strige numele, numerele,
În dimineaţa asta de aur şi albastru,
În dimineaţa de nisip fin şi rece sub tălpile goale.

Ken Vandermark & Paal Nilssen-Love la Oradea

Un eveniment cultural important a avut loc aseară la Oradea. Prin dimensiunea artistică, mix de stări, exotism şi tehnică ireproşabilă, Ken Vandermark şi Paal Nilssen-Love au introdus audienţa în universul sunetelor-trăiri.
Nu a fost nimic de înţeles, nu a fost nimic de criticat în muzica lor. Totul a fost în a plonja în sfere înalte, rare. Ajuns acolo, ameţit de atmosfera săracă în oxigen, ascultătorul a fost lovit brutal de sunete şi ritm. Evoluţia celor doi a semănat prin monumentalitate cu un hibrid monstruos Sagrada Familia – San Pietro. În imensele spaţii goale, notele s-au ciocnit cu celulele timpanelor, eliberând energii colosale. Nu am putut să bat ritmul din picior, pentru că experienţa a devenit extracorporală.

tânărului trist în ţară

aport! în paradis n-a mai rǎmas loc în cort
ieri, azi, mâine E13 - bine? bine? bine?
copiii râd, mamele râd doar umbre
clovn fertil plus/minus danseazǎ
şi chiar dacă după e trist, vapo are vap oare
munţi de sare în maniera cuminte a zebrei
curg, deşertul s-a încins pe pian, o bilă
atunci când îmi aduc aminte să dau mâna
odată s-a spus o dată (13) - nu mai numai
haos, toată negaţia da, da-nu, nu-nu
orice du, da, nu, na, brummm vrummm
s-o cotim mişeleşte la saturn - ce-ţi veni?
ardeiul iute s-a cǎrat înaintea noastrǎ
clatinându-te precum lustra la cutremurul din
şapte-şapte şoapte-şoapte şarpe-şarpe
ş a p t e ş o a p t e ş a p t e ş o a p t e
acum e acum (nu alegeee!) procentual
hiperbola este neverificabilǎ ca tifla, ca tigva
da/nu - şi eu pe tine - i-ha, i-ha, i-haaaa!!!
ghemotocul ǎla negru şi ce mai avem aici?
subţire care a tǎiat toţi arborii buni şi nebuni
vecin aplecat înjură perna la soare în nas
să scape de bastonaşe (de mareşali)
de ceeeeeeeee??? căluţ, bravooo!!!
ga-ga-ga, mu-mu-muuu, groh-groh-groh
mă prefac că mă doare capul cǎ nu mai e loc
în rai cu-n ochi mă uit dacă ai o aspirinǎ te rog
s-o furi adevǎrului şi te mai rog balonaş
pe sârmă!