plouă în Nambur

mă învart, mă învart în Nambur
fredonez melodia infinit de tristă
plouă cerul din sfere mici şi albe
şi îmi spun noapte, îmi spun noapte

plâng încet timpanul lovit de rotula osului
intervalele sunt tot mai scurte şi reci
casa mea, bisericile peşterilor Capadociei
aici nimeni n-a auzit Sonata lunii

mă prabuşesc, mă prabuşesc în Nambur
piatra grea de derviş îmi zdobeşte glezna
mă-ncurc în părul lung şi alb pâna la brâu
părul capului batrânului din vechiul Nambur