The Thing – Jazz de Crăciun?

A trecut ceva vreme de la concertul The Thing, organizat sub umbrela evenimentului consacrat “Jazz de Crăciun”, scriu câteva impresii.

Ştiu că v-am dat emoţii cu semnul de întrebare din titlu, aşa că nu vă mai fierb: am optat pentru această punctuaţie pentru simplul fapt că anul acesta cei mai puţin curioşi sau neinformaţi au avut o surpriză. Au fost persoane în sală care au aşteptat un alt fel de spectacol, am auzit bombăneli şi am vazut zâmbete ironice la ieşire. Trecem peste amănunte…

Deschiderea serii a fost făcută de “Three’s a crowd”, un proiect Sorin Romanescu – chitări şi Mihai Iordache – saxofoane, o repriză corectă din punct de vedere muzical, potrivită din punct de vedere al arhitecturii concertului, cu improvizaţii şi mici provocări; Iordache rămane un muzician pur sânge, indiferent de forma de exprimare pe care o alege. Aici ar mai fi de adăugat doar că puteţi să sprijiniţi concret muzica de calitate, contribuind la lansarea următorului său disc. Click aici.



După pauză, Paal Nilssen-Love la tobe, saxofonistul Mats Gustafsson şi Ingebrigt Haker Flaten la contrabas şi-au ocupat locurile pe scenă, audienţa vibra în aşteptare. Amplificarea minimală a ridicat câteva sprâncene – acustica sălii a fost la înalţime!

De la primul sunet emis pâna la stingerea ultimei note, The Thing nu au fost nici măcar un semiton în cautare de noi forme de exprimare a idealurilor lor artistice. Piesele au fost caracterizate de ritmuri şi sunete dure – s-a folosit rar instrumentarul fin. Conceptul abstract, pur dar şi energia m-au dus cu gândul la ritmurile lui Jackson Pollock sau la pânzele “mâzgălite” de Cy Twombly.


Formele muzicale convenţionale sunt apasatoare şi restrictive, cei trei luptă şi se eliberează de formalisme. Viziunea primitivă pe care o promovează, caracterizată prin instinct, nebunie şi pasiune a fost definită de artişti prin conceptul de “misunderstanding". Performance-ul subversiv fabricat de The Thing a adus în Oradea noastră, în avanpremieră cu două-trei decenii, o formă de rezistenţa la traumele provocate de consumul fără discernământ al generaţiei MTV.

Concluziile au fost trase la fel de brutal pe cât de brutale au fost premisele: publicul a aplaudat la sfârşit chiar dacă o parte din cei din sală au plecat acasă cu dureri de cap (provocate desigur de problematizare intelectuală a celor auzite şi de conştientizarea profunzimii unui simplu concert de jazz de Crăciun)
Muzicadevest.ro merită aprecieri pentru idée şi organizare.