Nu mi-am propus să devin critic literar. Nu am aptitudinile necesare, nu cred că am citit destul, cantitativ şi nici calitativ. Simt totuşi nevoia să scriu despre această lectură-experienţă, pentru că a fost una specială. Printre cărtile “serioase” parcurse în ultimul timp, scoase la mari edituri, periate si marketizate, cartea asta iese în evidenţă. Cartea asta curată, crescută cu bun simţ, mi-a plăcut în alt fel.
Scriitorul Mircea Teorean este liber. Editura nu i-a temperat strigătele, nu i-a pastelat cromatica şi nu a trebuit să intervină pe firul narativ, leneş cateodată sau dimpotrivă prea năvalnic alteori. Asta a dat valenţă de unicitate lecturii, unicitatea manuscriselor sau a vinului bun, de ţară, fără conservant industrial şi eticheta cu cod de bare. Dar asta ar fi fost prea puţin. Ar fi putut fi un text banal, tipărit de dragul unui orgoliu de talent nedescoperit. Nu e cazul. Când te loveşti de câte un pasaj poate neşlefuit îndeajuns sau de câte o eroare tehnică minoră, ai impresia ca ai călcat cu talpa goală pe o scoică ascunsă sub nisip, acest fapt nu răpeşte plăcerea ci doar aduce aminte că experimentezi, că descoperi.
Marele atu al romanului e autenticitatea. Sinceritatea creatoare devastatoare a autorului în evocarea epică (autobiografică?) dă naştere unei serii de episoade dramatice, cinematografice, deopotrivă rurale şi urbane din România anilor ’70. Îngerul lui Dumnezeu, câinele negru, dă romanului dimensiunea fantastică. Cititorul se va regasi în unul sau mai multe momente, îşi va aminti de “Poţoc”-ul său, ochii i se vor umezi amintindu-şi de copilărie, de cuminţenie şi de paşii tăcuţi şi grăbiţi din adolescenţă în maturitate. Evocarea icoanei bunicilor e puternică, ei sunt şi acum personajele imense, definitorii ale romanului, aşa cum au fost şi în viaţa lui Thomas.
Romanul nu a fost publicat înca în România, dar se poate procura prin intermediul blogului autorului. Citiţi-l!
Citiţi!
p.s. pentru a răsfoi cartea, clic aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu